COVID-19
Echipele implicate în activitatea de distribuție și din farmacii sunt în linia întâi de luptă împotriva COVID-19 fiind de multe ori primii specialiști în sănătate la care apelează pacienții.
De la debutul pandemiei de COVID-19, au fost sporite măsurile de protecție a personalului din farmacii și cel implicat în distribuția medicamentelor, unitățile fiind dotate cu măști, mănuși, paravane de Plexiglas, dezinfectanți (inclusiv pentru podele), combinezoane (șoferi), botoși de unică folosință și ochelari de protecție (șoferi), șervețele antibacteriene, vizete și vitamine.
În perioada stării de urgență:
Peste 5.500 de farmaciști și asistenți de farmacie și-au continuat activitatea
Peste 1.246 de farmacii au fost zilnic deschise pentru a putea oferi pacienților acces la medicamentele necesare
În depozitele operate de membrii A.D.R.F.R. au lucrat neîntrerupt 1.631 de persoane și 560 de mașini au livrat zilnic medicamente, pe întreg teritoriul României
Informații utile
Informațiile și opiniile menționate sunt publicate pentru a contribui la o mai bună înțelegere și informare privind pandemia de COVID-19. A.D.R.F.R. nu este responsabilă pentru modul de utilizare a acestor informații.
Stare de alertă: afla mai multe aici
Stare de urgență: afla mai multe aici
Știri
A început programarea în platformă pentru doza a III-a | Vaccinare Covid (gov.ro)
Începe administrarea dozei de rapel ( doza 3) în România | Vaccinare Covid (gov.ro)
O nouă tranșă de vaccin produs de Pfizer BioNTech sosește mâine în țară | Vaccinare Covid (gov.ro)
CNCAV: Vaccinarea împotriva COVID-19, fertilitatea, sarcina și alăptarea | Ro Health Review
O nouă tranșă de vaccin de la compania Moderna sosește în țară | Vaccinare Covid (gov.ro)
111.600 doze de vaccin Moderna sosesc în țară | Vaccinare Covid (gov.ro)
De ce este importantă schema completă de vacccinare | Vaccinare Covid (gov.ro)
Covid-19 în România: schimbare de tendință în evoluția epidemiologică – 360medical.ro
Ioana Mihăilă: valul patru al pandemiei îi va afecta pe cei care nu s-au vaccinat (medichub.ro)
O nouă tranșă de vaccin produs de Pfizer BioNTech sosește mâine în țară | Vaccinare Covid (gov.ro)
112.800 doze de vaccin Moderna sosesc mâine în țară | Vaccinare Covid (gov.ro)
Ce trebuie să știm despre varianta Delta a virusului SARS-CoV-2 | Vaccinare Covid (gov.ro)
Centru de vaccinare drive-through pe Transalpina (medichub.ro)
Măsuri de protecție
Evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane, de tipul adunărilor publice, cozi, zone de trafic intens, zone de recreere.
Păstrați o distanță semnificativă, de 2 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți.
Spălați-vă pe mâini cu apă și săpun, minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafață potențial contaminată.
Folosiți masca de protecție pentru a-i proteja pe ceilalți.
Luați medicamente antivirale sau antibiotice numai la prescripția medicului.
Informați-vă despre noul coronavirus numai din surse oficiale!