COMUNICAT DE PRESĂ
Industria europeană a distribuitorilor farmaceutici s-a reunit în premieră în România
București, 26 mai 2023: În această săptămână s-a desfășurat la București cea de-a 64-a ediție a conferinței anuale a Asociației Europene a Distribuitorilor Farmaceutici (GIRP). Țara noastră este reprezentată în cadrul GIRP de către Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR). România a fost în premieră gazdă a acestui eveniment.
Pentru două zile, cele mai importante nume din industria de distribuție farmaceutică de la nivel european au dezbătut împreună cu specialiști și factori de decizie din România și de la nivelul instituțiilor europene relevante, teme de actualitate din acest sector de activitate precum: așteptările în evoluție ale pacienților, inteligența artificială și machine learning, tendințe de reglementare, ca și modul în care distribuitorii farmaceutici și toti actorii din lanțul de aprovizionare pot inova pentru a oferi solutii în această nouă eră a sănătății.
Președintele GIRP, dl. Bernd Grabner a declarat în deschiderea evenimentului că: ”Asistăm la schimbări majore în politica de asistență medicală, tehnologii inovatoare și așteptările pacienților, toate acestea conducând la transformarea sectorului sănătății. La GIRP, credem că furnizarea sigură și neîntreruptă de medicamente și produse farmaceutice pentru toți pacienții, oriunde și oricând – este o componentă esențială a acestei transformări. În calitate de distribuitori farmaceutici, munca noastră este fundamentală pentru sănătatea și bunăstarea a milioane de pacienți și ne angajăm să jucăm un rol de lider în transformarea sistemului de sănătate”.
În intervenția sa, Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, a punctat: ”Indiferent dacă discutăm despre medicamente generice, despre medicamentele esențiale de pe lista Organizației Mondiale a Sănătății sau despre medicamentele inovative, toate acestea ar trebui să fie disponibile pacienților într-o manieră etică. Desigur, politica de prețuri este esențială pentru a face posibil acest lucru, pentru a permite introducerea medicamentelor pe piață și pentru a asigura sustenabilitatea activității companiilor farmaceutice, inclusiv a distribuitorilor de medicamente. Acest lucru ar trebui să se facă menținând echilibrul cu bugetul alocat pentru medicamente.”
Dr. Cristian Bușoi, Președinte al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) din Parlamentul European a adăugat: ”Doresc să subliniez importanța sustenabilității lanțului de aprovizionare, și, de asemenea, importanța inovației aplicate în domeniul sănătății, toate acestea în contextul revizuirii legislației farmaceutice la nivel european. Salut revizuirea pachetului farmaceutic care solicită includerea unei obligații de serviciu public pentru industria farmaceutică, care întărește dreptul distribuitorilor de servicii complete de asistență medicală de a accesa provizii pentru a-și îndeplini propria obligație de serviciu public față de farmacii și alți profesioniști din domeniul sănătății. Avem nevoie de politici care să alimenteze inovarea pe tot parcursul ciclului de viață al procesului, de la procesul de fabricație până la distribuție, pentru a stimula cercetarea și dezvoltarea, pentru a rămâne competitivi la nivel global”.
La rândul său, Conf. Univ. Dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial pentru Sănătate, a precizat că: ”Odată ce pandemia de Covid-19 s-a încheiat, este mai important ca niciodată acum să construim lanțuri de aprovizionare robuste și reziliente în industria farmaceutică. Trebuie să lucrăm împreună pentru a găsi soluții la aceste provocări și pentru a ne asigura că pacienții din întreaga lume au acces la medicamente sigure, eficiente și la prețuri accesibile. Odată cu apariția tehnologiei și a platformelor digitale, putem crea o abordare mai centrată pe pacienți, care să răspundă nevoilor, preferințelor și așteptărilor acestora. În același timp, putem accelera ritmul inovației și putem aduce mai repede pacienților noi tratamente și terapii.”
”Sectorul de distribuție farmaceutică are un rol esențial în asigurarea accesului pacienților la medicamente. Pandemia de Covid-19 a arătat, o dată în plus, importanța acestui sector. Sustenabilitatea sa pe termen lung este importantă, în beneficiul final al pacienților și pentru consolidarea sănătății publice.” a menționat Profesorul Univ. Dr. Adrian Streinu Cercel, Președintele Comisiei pentru Sănătate Publică din Senatul României.
Președintele Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), domnul Dr. Farm. Răzvan Prisada a declarat: „În special în contextul crizelor pe care le traversăm la nivel global, dreptul pacienţilor de a avea acces la tratamente adecvate este fundamental, iar instituţiile din domeniul sănătăţii trebuie să evalueze riscurile şi să găsească soluţii eficiente şi în cel mai scurt timp. În ultimii ani, la nivel european și internațional, discontinuitatea în aprovizionarea cu medicamente a devenit o problemă majoră, cu impact negativ asupra îngrijirii sănătăţii pacienților. Consider că, printr-un efort comun, bazat pe un dialog eficient și deschis spre inovare, putem contribui la reducerea cauzelor care generează aceste situații, activitatea de distribuție farmaceutică fiind o verigă esențială în lanțul de asigurare a disponibilității cu medicamente.’’
Despre Asociația Europeană a Distributorilor Farmaceutici (GIRP – Groupement International de la Repartition Pharmaceutique)
GIRP reunește asociații naționale ale industriei de distribuție farmaceutică din 33 de țări europene, reprezentând peste 750 de operatori de distribuție și lanțuri farmaceutice, inclusiv cele mai mari companii paneuropene de profil.
Membrii GIRP au peste 140.000 de angajați și distribuie anual aproximativ 15 miliarde de cutii de medicamente precum și o gamă largă de produse farmaceutice. Angajamentul lor comun în cadrul GIRP este de a dezvolta și furniza produse și servicii medicale inovatoare pentru a îmbunătăți astfel sănătatea și starea de bine a pacienților din întreaga Europă.
Despre Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmecutici din România (ADRFR)
Înființată în 2003, Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) reprezintă peste 50% din piața de distribuție și retail farmaceutic autohton. Membrii Asociației sunt companii recunoscute și respectate atât pentru performantele de business obținute, cât și pentru seriozitatea, implicarea și profesionalismul cu care tratează fiecare aspect al activității zilnice, în beneficiul direct al pacienților. Prin acțiunile sale și ale membrilor săi, ADRFR veghează și contribuie la dezvoltarea mediului farmaceutic autohton. Din luna iulie 2012, ADRFR este membru cu drepturi depline al GIRP – Groupement International de la Repartition Pharmaceutique (Asociația Europeană a Distribuitorilor Farmaceutici), iar din anul 2019 este membru al European Federation of Pharmachy Chains (EFPC – Federația Europeană a Lanțurilor de Farmacii).
Companiile membre ADRFR sunt: Alliance Healthcare Romania S.R.L, Alloga Logistics Romania S.R.L, DR. MAX S.R.L, Farmaceutica Remedia Distribution & Logistics S.R.L, Farmexim S.A, Help Net Farma S.A, Mediplus Exim S.R.L, ROPHARMA S.A.